Fii Sanatos


Mișcările fetale – „fluturașii” din burtică

20/01/18 (5496 vizualizari)

Primele lovituri ale fătului în burtică și evoluția lor pe parcursul sarcinii reprezintă unele dintre cele mai emoționante și fascinante momente din perioada de sarcină. Toate gravidele se întreabă în ce moment al sarcinii apar primele lovituri ale fătului și cît de dese trebuie să fie ele?

Fiecare sarcină este unică. Nu există o dată precisă la care apar primele lovituri ale fătului. Acestea ar trebui să își facă simțită prezența în al doilea trimestru de sarcină, mai exact între săptămînile 16 și 22. Fătul are mîinile și picioarele dezvoltate înainte de această vîrstă gestațională, din săptămîna a 7-a sau a 8-a. Chiar dacă le mișcă, ele nu sunt suficient de puternice pentru a putea fi sesizate. Abia pe la 16 săptămîni atinge un prag de dezvoltare care face posibilă simțirea primelor lovituri.

Fiecare gravidă resimte în mod diferit loviturile fătului în burtică. Specialiștii susțin că acestea se resimt asemenea unor spasme nervoase, însă gravidele au și alte descrieri ale acestor senzații: bule de aer care se "plimbă" prin burtică, fluturași în stomac, o senzație de balonare și gaze, senzația că ceva mișună prin stomac. De cele mai multe ori, gravidele nici nu recunosc exact cînd anume a lovit prima oară bebelușul în burtică. Acest lucru se întîmplă din cauza faptului că acestea confundă senzațiile cu anumite stări fiziologice: senzație de foame, de balonare etc. Abia cînd lovește a doua sau a treia oară, gravida recunoaște senzația ca fiind lovitura bebelușului.

Fiecare făt are un ritm de mișcare propriu. Din momentul în care apar primele lovituri în burtică, fătul ar trebui să se miște din ce în ce mai mai mult și mai des. La început, mișcările nu vor fi zilnice. Cu cît înaintezi în sarcina, ar trebui să nu treacă zi făra să se joace prin burtica ta. Mișcările lui cresc în frecvență și intensitate pînă la sfîrșitul celor nouă luni. Specialiștii susțin că la începutul trimestrului al treilea, fătul se mișcă de aproximativ 30 de ori pe oră. Tu nu resimți absolut fiecare mișcare a lui, din moment ce el mai înoată și prin lichidul amniotic și nu atinge marginile uterului. Pe măsură ce înaintezi în sarcină, acestea vor fi evidente, deoarece va fi din ce în ce mai măricel, iar mișcările lui în uter vor fi limitate, din cauza spațiului din ce în ce mai mic. Automat, fiecare mișcare fetală va atinge pereții uterului și atunci o vei resimți destul de clar.

Pe parcursul unei zile, fătul alternează momentele în care doarme cu cele în care este activ. Are tendința să fie mai activ în anumite perioade ale zilei. De obicei, seara este perioada în care este mai activ, de la 21:00 pînă în jur de 01:00. Dacă își alege cele mai nepotrivite ore pentru a se juca și a-și consuma energia, acest lucru este cauzat de schimbarea nivelului tău de glicemie din sînge.

Pe măsură ce vei avansa în sarcină, vei constata un tipar al momentelor din zi în care mișcă fătul, dar și al intensității cu care o face. La un moment dat, vei constata un comportament predictibil al lui: vei putea aprecia cînd se apropie momentul pentru "joaca" din burtică, cum și în ce părți lovește mai puternic etc.

În situația în care constați că micuțul tău nu mai lovește cu aceeași intensitate, o perioadă mai lungă de timp, sau că mișcă mai puțin decît înainte, mergi la medic, pentru a te asigura că sarcina evoluează normal. Monitorizează activitatea fetală în perioada din zi în care știi că mișcă cel mai mult. Numără loviturile fătului într-un anumit interval de timp. Verifică dacă în fiecare zi înregistrează aproximativ același număr de lovituri, pentru a-ți da seama dacă se dezvoltă normal sau nu. Fiți cu noi pe facebook: