Fii Sanatos

Borelioza este o boală infecțioasă cu afectare sistemică, din grupul zooantroponozelor transmisibile cu focar natural, produsă de o bacterie - Borrelia burgdorferi, transmisă omului prin înțepătura căpușelor din genul Ixodes infectate - reprezentate de două specii americane - I. dammini și I. pacificus; o specie europeană - I.ricinus și una asiatica - I.persulcatus.

(foto: http://www.thelivingtale.com/)

Colocvial, boala este cunoscută și sub numele simplu de borelioză, deși este doar un tip particular de afectare produsă de borrelii.

Numele de Borrelia burgdorferi sensu lato indică mai multe tulpini de Borrelia burgdorgferi, care pot da același tip de infecție. Astfel, în etiologia bolii Lyme sunt implicate trei genotipuri: Borrelia burgdorferi sensu stricto (tulpini izolate în America de Nord), Borrelia garinii și Borrelia afzelii (care predomină în Europa). 

Borrelia burgdorferi ca specie aparține familiei spirochetelor. Din cele aproximativ 30 specii de căpușe ce se hrănesc cu sînge uman, Ixodes ricinus este cea mai frecvent răspîndită în Europa. Este vector pentru B. burgdorferi (ce cauzează boala Lyme), pentru Anaplasma phagocitophillum și al virusului cauzator al encefalitei TBE. Ixodes ricinus are trei stadii de dezvoltare: larva, nimfa și adult (mascul și femela). Densitatea acestei specii de căpușe poate fi foarte mare, în unele zone ajungînd la 300 căpușe/100 metri patrați.

Borelioza Lyme este cea mai frecventă boală transmisă de căpușe în emisfera nordică. În Europa, în special în zona centrală și scandinavă, sunt raportate pînă la 155 cazuri la 100 000 oameni cauzate de speciile B. burgdorferi sensu stricto, B. afzelii și B.garinii. Rata de seropozitivi în populația germană și din Europa centrală este de 8%, în zonele endemice ajungînd pana la 52%. În Asia de Est – de exemplu China, pozitivitatea raportată este de 26%. Persoanele ce lucrează în zonele forestiere prezintă anticorpi anti-borrelia în procent de 40, iar vînătorii depășesc 50%.

Potrivit datelor oficiale, oferite de Centrul de Sănătate Publică, în anul 2012 mai mult de 40 de oameni din Moldova au fost diagnosticați cu Lyme- Borelioza. 40 de oameni pe an – cu siguranță nu constituie tabloul complet al situației, deoarece nu toate cazurile se înregistrează oficial. În anul 2012, laboratorul Centrului Național de Sănătate Publică, a examinat 116 exemplare de căpușă, iar în 16 cazuri din ele a fost depistată borelioza. Provocatorul boreliozei a fost depistat la 2 din 8 căpușe - strînse din fîșia forestieră Vadul lui Vodă, la 7 din 20 – strînse din parcul “La Izvor” și la 7 din 16 - strînse din parcul “Dendrariu”.

În același timp, la 31 căpușe a fost depistat antigenul encefalitei. El a fost confirmat la 18 din 36 căpușe – strînse din parcul “La Izvor” și la 13 din 30 căpușe - strînse din fîșia forestieră Vadul lui Vodă. Din fericire, pînă în prezent, în Chișinău, nu au fost înregistrate cazuri de infectare cu encefalita de căpușă.

În 1982, microbiologul american de origine elvețiană Willy Burgdorfer a reușit să identifice o spirochetă dintr-o specie de căpușe care se dovedea a fi implicată într-o misterioasă epidemie ce afectase populația orașului Lyme, din statul american Connecticut, în 1975. Această spirochetă a dobândit numele de Borrelia burgdorferii sensu stricto, iar afecțiunea generată de ea a căpătat numele de Lyme Desease (LD). Deși în orașul Lyme populația a fost afectată în special de fenomene cutanate (petesi, erithrema) și articulare (poliartrită, spondilită, sacroileită), noțiunea de Lyme nu se limitează doar la descrierea de artroborelioză, ci include pe lângă fenomenele autoimune și pe cele neurologice. În anii următori s-a dovedit că aceste borrelii sunt un grup larg de spirochete, având mai mulți membri, de unde și denumirea Borrelia burgdorferii sensu lato, iar afecțiunile provocate de acestea au fost descrise de-a lungul anilor și de alți cercetători, fie sub forma unor afectări neurologice progresive sau articulare progresive.

Dintre europenii care, de-a lungul timpului, au descris astfel de manifestari, două nume au rămas legate de borrelia: Charles Garin (care, la începutul anilor ’20 ale secolului trecut, a descris manifestări neurologice progresive) și Arvid Afzelius (care, în 1921, a publicat o lucrare în care a denumit erythema migrans, o indicație de boală Lyme). În onoarea lor au fost numite speciile de borrelii prezente în special în Europa și Orient: Borrelia afzelii și Borrelia garinii.

Majoritatea cazurilor de boală apar pe parcursul lunilor călduroase ale anului. Creșterea incidenței acestei boli se corelează cu anumite practici cotidiene, precum: participarea la anumite excursii, camparea în natură, participarea la ședinte de vînătoare. Boala afectează în mod proporțional persoanele adulte sau copiii, indiferent de vîrsta acestora.

Ce este borelioza?

Se cunosc două tipuri de borelioză: febra recurentă și boala Lyme. Acestea sunt rezultatul acțiunii a două specii diferite de Borrelia, vectori de transmitere diferiți: pentru febra recurentă - păduchele de corp (Pediculus humanus) și capușele fără scut (specii de Ornihorodos), iar pentru boala Lyme - diferite căpușe cu scut (specii de Ixodes).

Borelioza este o infecție sistemică, agentul patogen înmulțindu-se în sângele pacientului, prin intermediul căruia poate da afectări multiple. Borreliile infectează celulele corpului uman și, printre altele, infectează limfocitele B și alte componente ale sistemului imunitar, răspunzătoare pentru crearea anticorpilor.

Borelioza este catalogată adesea ca o singură afecțiune, dar de fapt se referă la infecția cu una sau mai multe borrelii din grupul Lyme. Inițial s-a considerat că este vorba de o singură boală datorită multitudinii de specii de spirochete implicate în declanșarea acestor manifestări. Borelioza se manifestă diferit, în funcție de specia de borrelia implicată și, mai ales, de co-infecțiile prezente.

Dar nu numai prezența acestui patogen în sânge este luată în considerare când discutăm despre borelioză, dar și simbioza spirochetelor și anumitor specii de mycoplasme. Deseori, la pacienți cu borelioză manifestă sunt prezente și alte infecții: babesia, ehrlichia/anaplasma, bartonella (mycoplasma), toxoplasma și chlamydia. Fiecare dintre aceastea influențeaza atât tabloul simptomatic, cât și răspunsul la tratament al pacientului.

Totodată, căpușele sunt înscrise în categoria vectorilor de transmitere a mai multor boli, putând transmite o serie de agenți patogeni, bacterii și paraziți. Printre aceștia, babesia, bartonella, ehrlichia, mycoplasma, leishmania. De asemenea, pot transmite mai mulți viruși, cel mai periculos dintre aceștia fiind virusul meningoencefalitei de primăvara (FSME).

Unii cercetătorii din Statele Unite recunosc faptul că și alți hematofagi pot transmite borrelia – în ținuturile endemice din SUA, aproximativ 20% dintre țânțari și muștele de cal sunt infectate cu borrelii (precum cele din grupul recurensis) și alte coinfecții cunoscute (babesia, rickettsii, bartonella, mycoplasme etc.). Un studiu ceh arată că insecte precum păianjenii, puricii, păduchii etc. pot fi infectate cu aceiași agenți patogeni.

Cum căprioarele sunt gazde consacrate ale căpușelor, s-a ridicat întrebarea dacă consumul de carne de vânat (precum cea de căprioară, dar și de veveriță) ar putea duce la transmiterea bolii la om. Acest lucru nu este dovedit. Oricum, carnea de vânat trebuie consumată doar bine gătită, indiferent de procedeul folosit (fierbere, prăjire, gătită la cuptor etc.).

Căile și mecanismele de transmitere

Principalul vector de transmite a bolii Lyme: căpușele din genul Ixodes. Ixodes ricinus trăiește în Europa, nordul Africii și Orientul Mijlociu, și mai este denumită căpușa cu corp tare. Trăiește în blana unor animale precum căprioarele, caii, oile, vacile, câinii etc.

Ixodes scapularis (căpușa neagră sau căpușa de căprioară) , responsabilă de apariția bolii Lyme pe continentul american, trăiește în blana unor animale precum cerbii sau căprioarele. Aceste animale nu se îmbolnăvesc. Dar, prin intermediul acestora, căpușele ajung în blana unor animale mici, precum șoarecii sau veverițele. Și, de la acestea, la om sau animale de casă (câini, pisici). Când o căpușă neinfectată se hrănește cu sângele unui animal bolnav, ingerează și bacteria de borrelia burgdorferi. Aceasta trăiește în intestinul căpușei, care, din acel moment, atunci când se hrănește, va infecta sângele gazdei respective – om sau animal.

(foto:http://www.lyme.ro/)

Alte modalități de transmitere:

• contact interpersonal - au existat temeri că boala Lyme s-ar putea transmite de la persoană la persoană prin atingere sau sărut, dar această teorie a fost infirmată;
• transmiterea în timpul sarcinii (transplacentar);
• prin transfuzii sanguine - cercetătorii au descoperit că bacteria poate trăi în sângele din transfuzii care este stocat pentru donare. De aceea, persoanele care au fost tratate pentru boala Lyme în urma unui tratament cu antibiotice, nu trebuie să doneze sânge sau să doneze doar după 12 luni de la ultima doză a tratamentului cu antibiotice.
• de la animale.

În timpul sarcinii boala poate duce la infecția placentei și la avort, dar totuși nu s-au înregistrat efecte negative asupra fătului dacă mama este tratată corect cu antibiotice. Nu s-a evidențiat transmiterea bolii prin alăptare. 

Receptivitatea la infecție este generală. Nu există diferențe pe sexe sau vîrstă, boala fiind posibilă la orice vîrstă, inclusiv la copii. Fiți cu noi pe facebook:

Boala Lyme mai este supranumită și „boala cu 1000 de fețe” din pricina faptului că afectând întregul organism, simptomele și semnele ei mimează pe cele ale altor boli, iar reacția individuală față de agentul patogen este foarte diferită de la om la om. Printre bolile cu care este adesea confundată se numără:

1. Boli fizice – scleroza multiplă (SM), poliartrita reumatoidă (PR), tiroidita Hashimoto, sindromul Sjogren, fibromialgia, paralizia Bell, sindromul Guillain Barre, Parkinson etc.
2. Boli psihiatrice – psihoza, anxietatea, depresia, atacurile de panică, tulburările obsesiv-compulsive (TOC), sindromul AHDH (Attention Deficit Hyperactivity Disorder ), autismul, dislexia, bipolaritatea etc.

Reacţia individuală faţă de agentul patogen este foarte diferită de la pacient la pacient, acest lucru înmulțind varietatea simptomelor. Diagnosticarea pe baza unui tablou unic de simptome, comun tuturor pacienţilor, este astfel și mai mult îngreunată.

Infecția este sistemică, afectează întregul organism și parcurge 3 stadii mai mult sau mai puțin distincte:

• Stadiul 1: Eritemul cronic migrator (ECM) - leziune tegumentară caracteristică, care apare după câteva zile până la câteva săptămâni după infecție și se răspândește radial, după care intervine vindecarea, de la centru către margini. Aceasta este adesea însoțită de simptome comune răcelilor, cum ar fi febră, frisoane, dureri de cap și stări de vomă. În cazuri rare se pot inflama și nodulii limfocitari. În acest caz pot fi determinați serologic anticorpii din clasele IgM și IgG. Borrelioza de stadiul 1 poate fi urmată de o vindecare spontană sau poate degenera în borrelioză de stadiul 2 sau 3. În unele cazuri eritemul poate lipsi.

• Stadiul 2: Infecție diseminată — după mai multe zile până la săptămâni, spirochetele se pot răspândi prin sânge spre alte organe din corp, cu manifestări neurologice, cardiace și reumatologice, și se dezvoltă la mai multe săptămâni de la mușcătura căpușei. Atacul asupra sistemului nervos apare fecvent sub forma radiculitelor (sindromul Bannwarth’s), mono sau plexoneurite și motorii (des întâlnite fiind paraliziile faciale) și disfuncționalități senzoriale. Mai puțin frecvente sunt meningitele, mielitele, encefalitele și vasculitele cerebrale. Anticorpii de tip IgG împotriva Borrelia burgdorferi pot fi detectați în proporție de peste 90% la pacienții în stadiul 2.
• Stadiul 3: Infecție persistentă — luni până la ani mai târziu pot apărea semnele unor complicații grave, cu manifestări articulare - artrite distructive, cu caracter migrator; predominante fiind articulațiile late și cele ale genunchilor, urmat de cot, gleznă și celelalte articulații ale extremităților; ale pielii și a sistemului nervos central. Forme tipice de acrodermatite cronice atopice sunt formate în epidermitele extremităților. Anticorpii de tip IgG se întâlnesc în 90-100% din cazurile care ajung în stadiul 3, în timp ce anticorpii de tip IgM nu mai joacă un rol important.

Simptome generale: oboseală, frisoane, febră, cefalee, crampe musculare, limfadenopatie.

Netratată, infecția se extinde în alte părți ale corpului în cîteva săptămîni, determinind o multitudine de simptome:

• hipotonie musculară de ambele părți ale feței - paralizia Bell
• cefalee severă și redoare a cefei datorită meningitei
• durere în puseuri, ce duc la insomnii
• palpitații și amețeli datorită aritmiilor
• durere migratorie a articulațiilor.

Se poate defini un nucleu comun de simptome valabil pentru toți pacienții, în rest fiecare bolnav reacționând diferit în funcție de foarte mulți parametri: vechimea bolii, numărul de agenți patogeni care au provocat infecția, caracteristicile proprii ale sistemului imunitar al individului etc.

E de subliniat și faptul că există cazuri în care, prin mușcătura de căpușă, pe lângă Borrelia burgdorferi se pot transmite și alte coinfecții: babesia, ehrlichia, chlamydia pneumoniae, bartonella, EBV, CMV, toxoplasmoza, anaplasmoza, giardia, lamblia etc.

Toate aceste informații explică de ce mulți pacienți ajung să fie testați pentru boala Lyme după multe alte investigații fără rezultate. Dacă simptomele sunt aceleași ca în cazul poliartritei, sclerozei, fibromialgiei, psihozei, depresiei etc., confuzia este ușor de înțeles.

Abia în ultima vreme medicii recomandă pacienților cu simptomele comune altor boli și testul pentru a depista boala Lyme. Adesea, pacienții înșiși sunt reticenți, pentru că mulți nu își amintesc să fi fost mușcați de o căpușă sau fiindcă evenimentul s-a petrecut cu ani în urmă. Totuși, practica arată că mulți pacienți suspectați a suferi de poliartrită, spondilită, paralizii sau diverse boli psihiatrice au, de fapt, boala Lyme. Fiți cu noi pe facebook:

Pentru boala Lyme diagnosticul este bazat pe anamneza pacientului, istoricul clinic și determinarea anticorpilor împotriva antigenelor de Borrelia.

Serologia joacă un rol important în a descoperi boala Lyme și în zilele noastre ajută foarte mult la obținerea diagnosticului pentru cei mai mulți pacienți.

În principal există două tipuri de investigații de laborator: directe și indirecte.

• Analizele indirecte (suficient de imprecise) apreciază reactivitatea organismului (de pildă nivelul anticorpilor anti-Borrelia din sânge sau LCR, ELISA (neconcludent) sau Western Blot).
  • Testul ELISA pentru anticorpi (IgM şi IgG) anti-Borrelia burgdorferi. O pozitivare a IgG reflectă o infecţie cronică, în vreme ce IgM reflectă de regulă o infecţie recentă. Totuşi, în cazurile în care sistemul imunitar este deprimat, iar bacteria controlează chimic într-o bună măsură producţia de anticorpi împotriva ei, într-o infecţie cronică, anticorpii IgM sunt pozitivi, iar cei de tip IgG sunt negativi.
  • Uneori, atît IgM cît şi IgG pot fi negativi (separat sau ambii).
  • Testul WESTERN BLOT pentru anticorpi (IgM şi IgM) anti-Borrelia Burgdorferi - mult mai precis decât testul ELISA, dar uneori având şi el marje de eroare destul de mari.
• Analizele directe (precizie înaltă) evidențiază prezența bacteriei în organism (de pildă bacteria însăși sau material genetic aparținând acesteia, prin microscopie în câmp întunecat DFM (darkfield microscopy) - singura metodă care evidenţiaza direct (vizual, la microscop) bacteria în sânge sau LCR (lichidul cefalo-rahidian) cu o acurateţe înaltă, de până la 100% ; sau metoda imunofluorescenței, precum și prin diverse analize ca PCR).
  • VIsE: Cel mai important antigen în serologia borreliozelor
  • VIsE (prescurtare de la „Variable major protein-like sequence expressed”) este o proteină de suprafață a Borreliei burgdorferi, care joacă un rol-cheie în strategia de supraviețuire a borreliei. După intrarea în organismul-gazdă, bacteria borrelia își schimbă constant suprafața, excretând această proteină, VIsE, și în acest fel încearcă să scape de recunoașterea și eliminarea de către sistemul imun al gazdei. În schimb, această bacterie Borrelia cultivată (in vitro) nu excretă VlsE, ci doar în condiții specifice (in vivo), sub acțiunea stresului imunologic. Prin urmare, acest antigen poate fi reprodus prin folosirea tehnicilor recombinate.
  • Teste confirmatorii imunoblotting anti borrelia
  • Euroline WB Euroline RN-AT – testele confirmatorii imunoblotting sunt metoda „golden standard” de identificare și testare a acestui gen de bacterie Borrelia .

N.B! Analize în Moldova se pot efectua în următoarele instituții:
1. Spitalul Clinic de Boli Infecțioase “Toma Ciorbă”, secția nr. 7, str. Ștefan cel Mare, 163.
2. Dispensarul Dermato-Venerologic Municipal, str. Columna, 47.
3. Dispensarul Dermato-Venerologic Republican, str. Costiujeni, 5/1.
4. Centrul Național de Sănătate Publică, str. G.Asachi, 67, etajul 5, laboratorul serologic.
5. Unele laboratoare particulare.

Cu cât boala este tratată mai repede, la scurt timp după înțepătura de căpușă, cu atât șansele de vindecare sunt mai mari. Altminteri se poate ajunge la o borrelioză diseminată, cronică, cu afectări articulare, cardiace, oftalmologice și neurologice cronice.

Schemele de tratament încercate de un medic sau altul pot fi foarte diferite, deoarece la ora aceasta OMS nu are încă un protocol de tratament a Lyme borreliozei, nici a celei recente, şi cu atât mai puţin nici a celei cronice.

Pe lîngă medicina alopată (antibioterapia), care are rolul şi rostul ei și a ajutat pacienţilor să poată ţine boala sub control, să reducă drastic simptomele, ba chiar să le elimine pe multe dintre ele şi să îşi recâştige viaţa şi sănătatea, un rol primordial îl joacă și tratamentul naturist, dieta, mişcarea, respiraţia şi odihna. Efecte pozitive în tratamentul cazurilor de borrelioză au fost obținute și prin terapia cu oxigenare hiperbară.

• Tratamentul alopat se rezumă la antibioterapie (cure repetate cu doze mari, antibiotice combinate, perioade mari de timp/cură — 4-8 săptămâni/cură). Antibiotice orale: doxiciclina, amoxicilina, cefuroxime etc.și antiparazitare care ar distruge forma vegetativă a bacteriei. Persoanele cu afectări ale SNC și cardiace au nevoie de tratament intravenos: ceftriaxona, penicilina.

În ce priveşte tratamentul bolii Lyme, lumea medicală se împarte în două tabere: unii medici (majoritatea) consideră că este de ajuns un tratament de o lună cu antibiotice, în vreme ce alţii consideră că e nevoie de un tratament susţinut, repetat, până la eliminarea deplină a tuturor simptomelor (în cazul Lyme borreliozei cronice). În general, după 6 luni de simptome, se poate vorbi despre „Boală Lyme cronică”.

1. Prima opinie - ”Tratament de o lună şi... gata!" - ia ca argument faptul că bacteria este o spirochetă din aceeaşi "familie" cu sifilisul şi că poate fi distrusă, asemeni sifilisului, printr-o cură cu antibiotice de cca. 21-28 de zile. Susţinătorii acestei opinii afirmă că simptomele care mai persistă după terminarea tratamentului de o lună constituie un aşa numit Sindrom Post-Lyme şi prescriu AINS (anti-inflamatoare nesteroidiene). Părerea că tratamentul de o lună este suficient nu poate fi justificată nici dacă tratamentul a fost instituit imediat după muşcătura de căpuşă. Se cunosc cazuri în care pacienţii au început tratamentul câteva ore de la descoperirea căpuşei şi totuşi nu au scăpat de infecţie printr-o singură cură de antibiotice. Dimpotrivă, boala s-a cronicizat şi, chiar dacă pentru o vreme simptomele au dispărut, ele au revenit înapoi mai târziu, de îndată ce sistemul imunitar a slăbit din diverse pricini (stres emoţional puternic, alimentaţie necorespunzătoare nevoilor organismului, somn insuficient, lipsă de mişcare, consum de alcool şi cafea, fumat etc.)
2. Astfel a luat naştere cea de a doua părere medicală, conform căreia este nevoie de tratament susţinut, repetat, până la remiterea tuturor simptomelor. Cea de a doua opinie - Tratament de durată şi revenire dificilă - se bazează pe practica medicală care dovedeşte că în cazurile cronice (infecţie netratată, mai veche de 5-6 luni de la muşcătura de căpuşă) e nevoie de un tratament susţinut, de cure repetate de antibiotice până la distrugerea "completă" a bacteriei. 

Borrelia Burdorferi are nişte caracteristici care o deosebesc față de majoritatea celorlalţi agenţi patogeni. Astfel: durata de generare a unei noi generaţii de bacterii este de 72-100 ore, iar ciclul ei de viaţă este în jur de 4 săptămâni. Din această cauză este nevoie de un tratament lung, în cure de 6-8 săptămâni, care să acopere perioada de viaţă a unei generaţii de bacterii.

În plus, bacteria fiind foarte mică (cca. 10-20 nm) intră în celule şi se cantonează în ţesuturile slab irigate (nervi, lichidul sinovial, tendoane şi ligamente, grăsime, oase etc.) unde sistemul imunitar şi oxigenul ajung cu greutate. Intracelular, bacteria locuieşte în vezicule acide (pH mic) care împiedică pătrunderea antibioticelor în apropierea bacteriei. Adeseori, împreună cu alte microorganisme patogene creează biofilme, care îi conferă protecţie şi un mediu propice dezvoltării.

Dozele prescrise trebuie în general să fie ridicate şi se întind pe perioade de timp lungi (6-8 săptămâni), tratamentul putând dura ani de zile (cu pauze între cure, necesare pentru detoxifiere, refacerea florei microbiene benefice din intestin, tabloului sanguin şi a celorlalte functii vitale: ficat, rinichi, etc.). De un real folos pentru stimularea sistemului imunitar slăbit sau/şi pentru "stingerea" reacţiilor inflamatorii de origine auto-imună (adeseori provocate de o infecţie bacteriană sau virală prin mecanismul "hit and run") este utilizarea imunoglobulinei umane de tip G, care poate fi administrată intramuscular sau intravenos (în cazurile grave). Mişcarea fizică, însoţită de respiraţii ritmice, profunde (oxigenare intensă a sângelui) trebuie alternată cu odihna, iar somnul de noapte trebuie să fie neapărat de calitate şi suficient. Rezolvarea problemelor emoţionale - în special a celor din relaţiile cu alte persoane (nemulţumiri, certuri, ură, ranchiună, dorinţă de răzbunare, invidie etc.) - este o necesitate, dacă pacientul doreşte vindecarea şi un sistem imunitar sănătos, capabil să gestioneze situaţia. Fiți cu noi pe facebook:

Dacă ați fost mușcat de o căpușă:

• contactați doctorul imediat
• tratamentul este mai eficient dacă este început precoce
• riscul de a face boala crește proporțional cu intervalul de timp în care căpușa a rămas atașată
• apucați căpușa în apropierea capului și trageti constant, cu grijă pe direcția verticală, fără a răscuci, evitând strângerea între degete a abdomenului căpuşei, care favorizează trecerea Borreliilor din glandele salivare în plagă!
• este contraindicat să utilizați metode chimice și fizice, precum creme, uleiuri, lac de unghii, pansamente calde etc. Ele ar putea mări riscul de infectare, prin mărirea cantității de salivă infectată, eliminată de căpușă
• când mergeți în zone împădurite sau cu iarbă înaltă - purtați pantaloni lungi și mâneca lungă, de o singură tonalitate şi culoare deschisă, pentru a vedea dacă nu aveţi căpuşe
• folosiți substanțe speciale pentru alungarea insectelor, aplicate pe corp sau pe haine (la copii)
• deparazitați-vă regulat animalele de companie
• verificați copiii în zonele predilecte pentru mușcătura de căpușe: inghinal, scrotal, axilar, periombilical, retroauricular.
• chiar dacă ai avut boala Lyme, NU ești imun!

Prevenirea bolii ar putea fi realizată cu ajutorul unui vaccin, capabil să blocheze transmiterea bacteriei de la căpușă la om. În SUA s-a obținut un vaccin recombinat monovalent, a cărui eficacitate a fost probată cu succes prin aplicație pe scară largă la populatiile din zonele endemice.
Însă cea mai bună metodă de profilaxie rămîne informarea populației asupra riscului de contractare a bolii.