Generalitati
Importanţă
Acest ghid include informaţia despre simptomele precoce de pneumonie, asistenţa medicală şi tratamentul copiilor cu pneumonii comunitare (de domiciliu), este destinat părinţilor, persoanelor care asigură ingrijirea copilului.
Fiecare părinte trebuie să cunoască „semnele generale de pericol” pentru sănătatea copilului:
- poate copilul bea sau suge piept?
- vomită copilul după fiecare hrană sau băutură?
- dacă copilul este fără cunoştinţă sau lethargic
- prezintă copilul convulsii la moment
- a avut copilul convulsii?
În caz de apăriţie unuia sau mai multor din aceste simptome este necesar de a se adresa urgent la medicul de familie sau asistenţa medicală de urgenţă pentru aprecierea conduitei medicale.
Ce înseamnă respiraţia accelerată la copilul Dumneavoastră?
- Pentru copii de la 0 pînă la 2 luni – 60 şi mai mult respiraţii pe minut
- De la 2 -12 luni – 50 şi mai mult respiraţii pe minut
- 12 luni pînă la 5 ani – 40 şi mai mult respiraţii pe minut (copilul trebuie să fie liniştit)
Ce este pneumonia?
Pneumonie acută este un proces inflamator infecţios al plămînilor, este rezultatul unei răceli sau infectări cu microbi patologici ai sistemului respirator.
Pneumonie comunitară la copil poate fi apreciată ca prezenţa simptomelor de pneumonie apărute la un copil sănătos, în condiţii de domiciliu, habitat zilnic (extraspitlicesc).
Cum se transmite pneumonia?
La contactul cu persoana bolnavă Fiți cu noi pe facebook:
- prin aer
- în timpul vorbirii
- prin strănut
Factorii de risc în apariţia pneumoniei comunitare la copil:
- vîrsta copiilor pînă la 1 an
- malnutriţia (greutatea corporală scăzută)
- prematuritatea (copil născut înainte de termen)
- stări imunocompromise (imunodeficite)
- infecţie virală recentă a tractului respirator superior
- copiii instituţionalizaţi
- statut socio-economic precar
- fumatul pasiv
Ajutaţi copilul:
- umeziţi gîtul şi uşuraţi tusea cu ajutorul unui remediu inofensiv (ceai sau lichide calde)
- aplicaţi metode fizice de combaterea febrei (dezbracaţi copilul, ştergeţi copilul cu apă caldă, de 30-32°C)
- adresaţi-va la medic
Simptome
Semnele pneumoniei de etiologie bacteriană
- poate afecta copii de orice vîrstă
- febră >38°C
- tahipnea (respiraţia accelerată)
- tirajul cutiei toracice (retragerea părţii inferioare a peretelui toracic la inspir)
- tusea (productivă sau semiproductivă, dar nu este un semn obligatoriu, în special la copii sugari)
Semnele de pneumonie virală
- afectează nou-născutul, uneori copii sugari
- respiraţie zgomotoasă, şuierătoare
- febra <38,5°C
- respiraţia normală sau uşor accelerată
Semnele de pneumonie de etiologie atipică (M.pneumoniae, Ch.pneumoniae)
- afectează copiii de vîrstă preşcolară şi şcolară
- tusea
- respiraţie şuierătoare
- febra sau subfebrilitatea prelungită
Diagnostic
Diagnosticul de pneumonie medicul va stabili în baza semnelor clinice, investigaţiilor obligatorii şi recomandabile (la necesitate)
Tratament
Tratamentul antibacterial va fi iniţiat doar de medicul de familie sau medicul pediatru.
Recomendaţii
- Respectaţi recomandările medicului
- Respectaţi tratamentul prescris (dozele, periodicitatea şi durata administrării)
- Este obligatorie consultarea în dinamică pentru evaluarea evoluţiei semnelor bolii pe fon de tratament.
Metode de profilaxie a infecţiilor respiratorii:
Nespecifice
- regimul raţional al zilei: plimbări zilnice la aer curat, somnul de zi, gimnastică, evitarea
- oboselii: reducerea vizionării televizorului, jocurilor la computer
- prevenirea stărilor de stres la copil: pedeapsa fizică sau excesul în pedepse poate fi cauza micşorării rezitenţei organismului copilului faţă de infecţii
- evitarea locurilor aglomerate şi a contactelor cu persoanele bolnave de infecţii respiratorii
- regimul de „mască” pentru familie cu pacient bolnav de infecţii respiratorii şi utilizarea locală Ung.Oxolini 0,25% nazal
- reducerea riscului de îmbolnăvire a copilului prin aerisirea încăperilor, folosirea lampelor bactericide
- alimentaţia raţională şi bogată în vitamine (fructe şi legume proaspete care conţin vitamina C şi A: măr, agriş, cătina albă, coacază neagră şi roşie, zmeură, capşună, portocală (în cazul lipsei alergiei la copil), merişor, morcov, pătrunjel, dovleac, varză, şi altele, polivitamine: vitamina A, C, E, grupa B)
- tratamentul maladiilor de fon: anemia, rahitismul, dermatita alergică
- profilaxia helmintiazelor
- fortificarea organismului prin măsuri de călire: călirea cu aer, băi de soare, proceduri acvatice (cu apă)
Profilaxia specifică: Fiți cu noi pe facebook:
- vaccinarea antigripală
- vaccinarea antibacteriană: vaccine antipneumococic, vaccin HiB
Cum veţi face călire cu aer?
- pentru perioada rece a anului se face în încaperi bine aerisite
- pentru perioada de vară la aer liber (băi de soare şi aer)
- copiii preşcolari şi şcolarii fac gimnastica matinală într-o încăpere bine aerisită sau geamul deschis, la temperatura aerului +17 +18°C
- pentru copilul sugar şi copilul mic baia de aer vara se face în timpul cînd copiii se joacă semidezbracaţi la umbra copacilor la orele 10-11.00 sau spre seară la 17-18.00 sau în timpul rece a anului veţi face proceduri de călire peste 30-40 minute după alimentaţie şi veţi începe cu dezgolirea treptată a părţilor corpului: de la mîinile treptat veţi ajunge la etapa cînd copilul va rămîne numai în maiou şi slipi
- durata procedurii se măreşte treptat de la 2-3 minute pînă la 4-5 minute
- somn cu framuga deschisă
- ţineţi minte, că copilul nu trebuie să îngheţe!
Călirea cu razele solare
- copiilor sugari este contraindicată aflarea sub razele solare directe
- cel mai bine pentru copilul va fi aflarea în umbra copacilor
- în nici într-un caz nu se vor efectua băi solare la temperatura 30C şi mai mult!
- pentru copii sugari prima procedura va dura nu mai mult de 3 minute, la copilul mic – 5 min., preşcolar – 10 minute
- ulterior durata şedinţelor se majorează treptat cu 30-60 sec pe zi
- se dezgolesc treptat tegumentele: începînd cu mîinele, picioarele şi apoi toracele
- la finele acestor şedinţe se recomandă efectuarea procedurilor acvatice (duş, ştergerea umedă a pielii)
- la suportarea bună a acestor proceduri copilul va fi active
Călirea cu proceduri acvatice
- frecţia tegumentelor cu apă rece
- duşuri şi baie în cadă
- scăldare în bazine de apă, piscine, lacuri, rîuri, mare
- copilul trebuie pregătit pentru aceste proceduri: dimineaţa spălarea pe faţă, spălarea pe mîini înainte de alimentaţie
- apa folosită pentru procedeele igienice la sugarul mic este caldă +30 +280C, spre vîrsta de un an poate fi redusă treptat +20 +24C
Metode de recuperare după suportarea pneumoniei:
- alimentaţia raţională, bogată în vitamine, microelemente
- regimul zilei cruţător: evitarea jocurilor cu supraoboseală, majorarea duratei de somn cu 1-1,5 ore
- plimbări la aer liber înainte de somn
- kineziterapia respiratorie, gimnastica curativă, masaj al cutiei toracice
- evitarea suprarăcelii
- procedurile de călire cruţătoare
- tratament balneo-sanatorial
Protocol clinic naţional Pneumonii comunitare la copii, Chişinău, 2009