Fii Sanatos

Paralizie cerebrală la copil

Generalitati

Paralizia cerebrală include un grup de tulburări neurologice neprogresive caracterizate printr-un control neadecvat al motilităţii şi al posturii, datorate unor cauze care acţionează asupra SNC pre-, intra- sau postnatal, în primii 3-5 ani de viaţă (perioada iniţială de dezvoltare a creierului). PC sunt considerate afecţiuni neprogresive, dar într-o continuă dinamică, fiind influenţate de procesul de creştere şi de dezvoltare, astfel că manifestările clinice se pot modifica în timp. Afectarea motorie este un criteriu obligatoriu şi definitoriu al PC, aceasta fiind aproape întotdeauna însoţită de alte manifestări secundare afectării SNC, cum ar fi: retardul mental, epilepsia, deficitele senzoriale (auditive, vizuale), tulburările cognitive, tulburările de comportament etc.

Factorii de risc care predispun la apariţia PC sunt multipli şi se apreciază în funcţie de sănătatea mamei, evoluţia sarcinii, a travaliului, sănătatea fătului, sănătatea copilului după naştere. Fiți cu noi pe facebook:

Simptome

Diagnosticul de PC se stabileşte în baza manifestărilor bolii (tulburări neuropsihomotorii): Fiți cu noi pe facebook:

  • tulburări cognitive
  • tulburări de vorbire
  • accese epileptice
  • tulburări comportamentale
  • retad mental
  • prezenţa altor semne ce pledează pentru o suferinţă cerebrală, semne fizice pe care medicul le evidenţiază în timpul examinării bolnavului, care pot fi confirmate prin examene suplimentare. 

Diagnostic

Analizele trebuie să includă o analiză de urină, analiza generală a sîngelui (dintr-o proba de sînge) glicemia şi ureea serică. 

Diagnosticul poate rămîne incert fără o confirmare electroencefalografică sau imagistică. Fiți cu noi pe facebook:

Tratament

Tratamentul medicamentos.

Dacă la prima consultaţie copilului dvs. i s-a stabilit diagnosticul de PC, medicul evaluează gradul de afectare şi criteriile de spitalizare. Odată stabilit, diagnosticul de PC indică iniţierea imediată a tratamentului neurologic. 
Pacienţii cu PC vor fi supravegheaţi şi trataţi conform recomandărilor prescrise de specialişti, conform formei prezente de PC, gradului de afectare al SNC, manifestărilor concomitente asociate PC, complicaţiilor. 
Precocitatea stabilirii diagnosticului şi efectuarea tratamentului incontinuu şi cu preparate care grăbesc maturaţia SNC la copil va determina succesul terapiei administrate.

Tratamentul nemedicamentos.

Medicul de familie şi asistenta medicală trebuie să discute cu dvs. alimentaţia şi modul de viaţă a copilului dvs. Fiți cu noi pe facebook:

Evolutie

Continuarea sau întreruperea tratamentului.

Scopul tratamentul este ameliorarea dezvoltării neuropsihomotorii, verbale, cognitive, crizelor epileptice al copilului cu PC. De regulă, tratamentul este de lungă durată. 
Administrarea medicamentului poate fi întreruptă doar de medicul dvs. 
Medicul vă poate recomanda repetarea testelor de laborator, examenele paraclinice şi imagistice, pentru a verifica starea copilului cu PC.

Protocol clinic naţional „Paraliziile cerebrale la copil”, Chişinău 2008